byubay's posterous

E 2011 si nu pot sa completez formularul online? WOW. 

Trebuie sa stau acasa cuminte si sa-l astept pe recenzor? WOW.

Asa arata prima pagina a unei agende Moleskine.

Ce s-o fi gandit designerul?

"Hai sa facem cumva sa-si personalizeze agenda astfel incat daca o pierde sa o poata gasi. Find My Moleskine (see what I did there?, n.m) nu merge ... hai sa bagam niste linii unde sa-si treaca datele de contact. Si ca sa ne batem joc de el pana la capat, dupa ce a platit prea mult pe o agenda banala, hai sa-l punem sa dea bani pentru ca a recuperat-o. Ca doar nu da din buzunarul nostru."

Bravo, ba.

Radu Cosasu reuseste din nou sa scrie un articol minunat pentru Gazeta Sporturilor. Rupeti-va cinci minute din viata pentru un editorial cum rar mai vezi in presa romaneasca.

Plecînd şi rămînînd la Poltava

Ieri am fost alaturi de 30 de bloggeri in comuna Baltesti, judetul Prahova pentru a participa la proiectul Big Build 11 organizat de Habitat for Humanity.

- in cadrul proiectului se construiesc 10 case in 10 zile

- participa voluntari din Romania si Irlanda de Nord

- casele vor ajunge la familii ce nu isi permit sa isi construiasca o casa dar isi permit sa o intretina: sa plateasca lumina, apa, gunoiul etc.

- familiile care vor primi casa trebuie sa lucreze cot la cot cu voluntarii pe perioada proiectului

- din acest motiv, la Baltesti se construiesc 9 case in loc de 10, pentru ca o familie nu a dorit sa lucreze la constructia ei

- sandvisul cu salam si cascaval este cea mai buna mancare dupa o zi de munca

- daca aveti de taiat lambriuri, contati pe Razvan. Daca aveti de montat rigipis, contati pe Bunescu. Daca aveti de gletuit, nu contati pe nici un blogger.

- "Voluntariatul nu este o fapta, este o stare" - Cristi

construim from razvanbb on Vimeo.

Pana de curand, Ambasada SUA era localizata pe strada Batiste. Strada cu 2 sensuri de mers, inghesuita, trafic mult, ciu-ciu locuri de parcare.

Trotuarul din fata ambasadei era liber tot timpul. De ce? Pai pentru ca e Ambasada SUA si nu ai voie sa parchezi, that's why. In principiu, nu aveai voie decat sa stai la coada pentru viza. In rest, totul era interzis. Poze, fumat, baut cafea, zambit, privit cerul etc.

Insa pentru cei veniti din provincie cu treaba la Ambasada, trotuarul ala gol era un fel de Rai. Nici un loc de parcare pe nicaieri si iata un trotuar gol. Heaven. "Ce noroc pe capul meu", probabil ca isi spuneau.

Numai ca imediat cum urcau o roata pe trotuar, aparea un tip de la trupele SRI antitero, blindat, cu casca pe cap si pusca de gat. Si de aici incepea situatia amuzanta.

"- Nu aveti voie sa parcati aici. Va rog sa mutati masina.

- De ce? 

- Pentru ca e spatiu interzis. E zona ambasadei.

- Pai eu la ambasada am venit cu treaba. Nu pot sa o las aici daca am venit la ambasada?

- Nu, nu aveti voie sa parcati aici. Va rog frumos sa mutati masina.

- Nu stau mai mult de 10 minute si nu am unde sa parchez. Nu e nici un loc liber. Nu putem sa ne intelegem noi cumva?

- Va rog frumos inca o data sa mutati masina de aici. Nu se intelege?

- Chiar nu se poate sa ne intelegem? Va roooooooog.

In momentul asta tipul de la SRI armeaza arma. Sunetul ala de arma incarcata sperie pe oricine.

- V-am rugat frumos sa mutati masina. Stam sa ne tiganim? Mutati masina ACUM."

In ultimul an cred ca am vazut discutia asta de doua-trei ori pe saptamana. Pentru ca asa este romanul.

Chiar daca e Guantanamo Bay si nu are voie sa faca nimic, poate se intelege el cu cineva. Pentru ca, aparent, toata lumea e intelegatoare.

Totul se intampla intr-un mijloc de transport in comun:

Eu: "Ma scuzati, stiti cum ajung la <<Institutie publica>>?"

Batranul pe care l-am intrebat si pe care nu-l cunosc: "Da, faci prima la dreapta si este la parterul unui bloc de garsoniere".

Un batran care se baga aiurea in seama si pe care nu-l cunosc: "Nuuuuu, mai bine o iei pe aici prin spate, ocolesti scoala si ai iesit direct unde trebuie."

Un alt batran care se baga aiurea in seama si pe care, ati ghicit, nu-l cunosc: "Nuuu, domnule, ca se lucreaza pe strada aia. Cel mai bine o ia la dreapta, trece strada si o tine pana cand ajunge la scuar. Si de acolo mai ai 2 minutele".

Eu, intr-o ceata cumplita si cu mai multe intrebari ca la inceput: "Ok, va multumesc. Vad eu cum fac."

Genul asta de discutie se incheie mereu, dar absolut mereu asa:

Cei trei batrani susotind intre ei: "Dar oare ce treaba are dansul acolo?".

"He was about five when she decided that it would be well worth the 25-cents-a-week tuition to send him to school and get him off her hands for a few hours a day. School, for Hannibal's youngest children, was conducted in a log house on Main Street, and taught by Mrs. Elizabeth Horr.

"I remember my first day in that little log house with perfect clearness", Mark Twain wrote more than 60 years later. "I broke one of the rules and was warned not to do it again and was told that the penalty for a second breach was a whipping. I presently broke the rule again and Mrs. Horr told me to go out and find a switch. I was glad she appointed me, for I believed I could select a switch suitable to the occasion with more judiciousness than anybody else.

"In the mud I found a cooper's shaving. I carried it to Mrs. Horr, presented it and stood before her in an attitude of meekness and resignation which seemed to me calculated to win favor and sympathy, but it did not happen. She divided a long look of disapprobation equally between me and the shaving; then she called me by my entire name, Samuel Langhorne Clemens, and said she was ashamed of me. I was to learn later that when a teacher calls a boy by his entire name it means trouble. She said she would try and appoint a boy with a better judgment than mine in the matter of switches, and it saddens me yet to remember how many faces lighted up with hope of getting that appointment. Jim Dunlap got it and when he returned with the switch of his choice I recognized that he was an expert."

The Autobiography of Mark Twain, Charles Neider, 1959, Harper and Row.

Ziua florilor.